
2010-07-19 | 000-002-460 RO-RO
S.C. SCHAEFFLER ROMANIA S.R.L., BRASOV
Schaeffler România a primit în luna iulie un grup de 25 de elevi de la şcoala de vară de la Braşov pentru a le prezenta fabrica de rulmenţi de la Cristian. Această vizită a fost organizată în parteneriat cu APIE (Asociaţia pentru Performanţă şi Inovare în Educaţie) cu scopul de a le arăta celor mici cum se fabrică rulmenţii şi ce înseamnă un loc de muncă.
Schaeffler România are o colaborare de lungă durată cu mediul educaţional şi derulează în acest sens mai multe programe special create pentru elevi şi studenţi. La acest portofoliu s-a adăugat pentru prima oară în iulie 2010 parteneriatul cu APIE, care organizează în premieră o şcoală de vară pentru elevii braşoveni. Astfel, în data de 15 iulie un grup de 25 de elevi între 7-12 ani a venit în vizită la Schaeffler România pentru a vedea ce presupune o meserie. Vizita a avut scopul de a arăta elevilor în mod practic procesul de fabricaţie al unui rulment şi ce implică meseriile din domeniu.
Ajunşi la sediul fabricii, copiii şi cadrele didactice însoţitoare au fost întâmpinate de doi reprezentanţi ai firmei. După o scurtă prezentare, cei mici au fost conduşi de către un instructor al atelierului şcoală într-un tur al fabricii. Copii au fost cel mai mult impresionaţi de modul în care o bucată de fier brut se poate transforma într-un rulment uriaş care poate permite rotirea enormelor pale ale turbinelor eoliene la adierea vântului. Pe lângă segmentele de producţie, elevii au vizitat şi forja, unde se pot forja inele cu diametre pe până la 3m.
La finalul vizitei copii au luat acasă câte un mic cadou din partea firmei care să le aducă aminte de „fabrica de rulmenţi”.
Elevii s-au arătat încântaţi de experienţa acumulată în această zi, la plecare notând câteva impresii:
„Am învăţat cum se fabrică rulmenţii. Si se pare că rulmenţii au fost inventaţi de Leonardo da Vinci. Se pare că înainte să fie gata, un rulment este încălzit la o mie de grade celsius. Apoi este făcut argintiu şi atunci se mai fac câteva etape pentru a deveni rulment. Impresiile mele au fost foarte bune.” (Matei)
"Mie mi-au placut rulmentii si mari si cei mici si cei mijlocii. Mi-a mai placut cand am vazut rulmenti fierbinti. Multumim pentru prezentarea de la fabrica Ina Schaeffler" (Horea)
„Mie mi-a plăcut cel mai mult o maşinărie care face bucăţele mici de fier.”(Alexandra)
„Mi-a plăcut la fabrica de rulmenţi când ne-a dat cadourile mici şi când am mers cu autocarul.”(Vlad)
Elevii privesc cum se fabrică enormii rulmenţi
Şcoala de vară la Schaeffler România
În sala de expoziţie a fabricii
Ana Bobancu
PR Manager
Schaeffler Romania S.R.L.
Aleea Schaeffler nr.3
507055 Cristian, jud. Brasov
Romania
Tel. +40 268504816
Fax +40 268505848
Ana Bobancu