SERVICE
 
 
CONTACT

Ana Bobancu
PR Manager

Schaeffler Romania S.R.L.
Aleea Schaeffler nr.3
507055 Cristian/Braşov
România

Tel.  +40  268 504816
Ana Bobancu

2014-09-01 | BRASOV

Colectăm responsabil deşeurile electrice şi returnăm comunităţii energie pozitivă!România


Schaeffler România, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, a desfășurat un proiect de responsabilitate faţă de mediu, în perioada 5 septembrie - 5 octombrie 2014. Campania a avut ca obiectiv colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), prin implicarea angajaţilor companiei. Aceştia au posibilitatea de a se debarasa de aceste deşeuri, provenite din gospodăriile proprii, într-un mod simplu, ecologic şi nepoluant!

Cu cât cantitatea colectată a fost mai mare, cu atât mai generoase au fost și donațiile ce au constat în aparatură electrică pentru o organizație non-profit. Aşadar, fiecare kilogram colectat de la angajaţii Schaeffler a însemnat premii în plus pentru beneficiarii respectivei organizații.

“Importanța colectării selective trebuie conștientizată de fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, educație, condiție socială sau ocupație. Ne bucurăm de fiecare dată când găsim parteneri pentru proiectele noastre, precum compania Schaeffler România, care vine în întâmpinarea obiectivului nostru de a convinge cât mai multe persoane să participe la campaniile noastre de colectare și reciclare DEEE. Prin acest proiect, ne adresăm atât angajaților companiei, cât și familiilor și comunității în care aceștia trăiesc și sperăm că mesajul nostru va mobiliza cât mai mulți susținători.” a declarat Gabriela Tranciuc, manager proiect PR și Comunicare, Asociația RoRec.

Pe lângă infrastructura de colectare oferită angajaților Schaeffler de către Asociația RoRec (containere de colectare aflate la intrarea în companie), unde aceștia s-au putut debarasa de orice obiecte mici, becuri sau baterii, pentru deşeurile electrice mari şi grele, angajaţii au putut apela gratuit TelVerde 0800 444 800, număr disponibil zilnic între orele 9.00-17.00, pentru a face o programare de ridicare gratuită a acestora.

“Angajamentul în direcția unei protecții active a mediului a fost dintotdeauna adânc înrădăcinat în principiile directoare ale companiei. Din convingerea că există numai un singur mediu înconjurător, iar acesta este global și merită să fie protejat pretutindeni, dorim să sensibilizăm angajaţii Schaeffler România în direcţia gestionării corespunzătoare a deşeurilor, nu doar în cadrul companiei, ci indiferent de locul producerii acestora, în mod deosebit în gospodăriile proprii.

Sprijinind iniţiativa Asociaţiei Române pentru Reciclare ne dorim conştientizarea de către angajaţi a importanţei colectării selective şi a reciclării DEEE, formarea unei atitudini ecologice, responsabile si încurajarea obiceiului de colectare selectivă a DEEE ” a declarat Georgiana Ivan, Coordonator Protecţia Mediului, Schaeffler România.

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Sunt de acord