Noțiune de căutare

Ediția a 7-a Gala Premiilor Schaeffler România

18.12.2015 | Brasov

Timp de o săptămână, angajații Schaeffler România au avut ocazia de a pune pe hârtie, sub forma unor nominalizări, aprecierile lor față de cei mai merituoși colegi. Astfel, Gala a oferit contextul perfect pentru a recunoaște în mod public cele mai bune rezultate ale celor au dovedit inițiativă, performanță și excelență în 2015.

Desemnarea câștigătorilor celei de-a 7-a ediții a fost așteptată cu sufletul la gură de către cei aproximativ 600 de invitați. Conducerea companiei a fost prezentă la eveniment pentru a-i premia pe cei mai merituoși angajați și, totodată, pentru a spune cu voce tare care sunt valorile pe care doresc să le vadă în Schaeffler România zi de zi.

Atmosfera Galei a fost una de neuitat, având în vederea multitudinea de surprize pregătite de către organizatori. Evenimentul a debutat cu un moment artistic deosebit, având drept protagoniști cinci invitați speciali, cu adevărat speciali, pe care îi recomandă pasiunea de a cânta, dar și numeroase premii câștigate în țară și în străinătate. Cvintetul Anatoly i-a încântat pe angajații Schaeffler cu un concert sublim, în acord cu atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Catering-ul deosebit de gustos și creativ a fost pregătit cu multă atenție, iar decorul de poveste, alcătuit din fulgi uriași și luminițe calde, a transformat locația evenimentului într-una deosebit de elegantă. Târgul de produse handmade, desfășurat pentru prima oară, s-a bucurat, de asemenea, de succes.

Un alt moment mult așteptat a fost tombola cu premii în produse și în bani, organizată de Schaeffler România și Raiffeisen Bank. Produse de îngrijire personală, electronice și electrocasnice, precum și 10 premii în bani oferite de către Raiffeisen au fost oferite celor prezenți.

Dar, mai mult decât atât, Gala Premiilor Schaeffler a fost un eveniment unic și special, prin faptul că aduce laolaltă angajați, colegi și prieteni, pentru a petrece un final de an împreună.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente

Terms of use for Schaeffler press pictures

Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.

We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.

Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.

Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany

presse@schaeffler.com

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare