Noțiune de căutare

Schaeffler Romania pedaleaza BikeSunday

19.09.2016 | Brasov

Deşi prognoza meteo se anunţa nefavorabilă pentru desfăşurarea unui eveniment în aer liber, participanţii au avut totuşi parte de o zi mai mult decât însorită. Astfel, la 32 de grade Celsius, peste 150 de participanți şi-au petrecut ziua de duminică la sediul companiei, iar dintre aceştia, peste 80 au ales să participe la cele 5 competiţii pregătite de către organizatori pe bicicletă: Cross-Country, Îndemnare, Sprint Viteză, Obstacole şi Urcare Deal. Toate probele de concurs, cu excepția Cross-Country şi Urcare Deal, s-au desfăşurat în parcarea asfaltată din fața companiei, cele din urmă fiind amenajate pe un traseu special marcat pe Dealul Măguricii, aflat tot în vecinătatea companiei.

De asemenea, pe lângă probele de concurs, participanţii au avut parte şi de alte activităţi distractive, atât pentru adulţi – testare Ebike (bicicletă electronică), cât şi pentru cei mici – hula hoops, obstacole, desene pe asfalt. A urmat apoi turul de familie, care s-a desfășurat pe un traseu echilibrat de aproximativ 8 kilometri, până la liziera pădurii. Deplasarea s-a făcut într-un ritm vioi, dar de relaxare, astfel încât și cei mai mici dintre participanți să poată parcurge traseul stabilit, bineînțeles ajutați de părinți.

Ziua s-a încheiat cu o bine-meritată masă la cantina companiei, participanţii la eveniment au avut parte de un meniu special pregătit cu ocazia acestui eveniment și la final, cu premierea câștigătorilor, pentru rezultatele obţinute în cadrul competiţiilor. Pe lângă premiile şi diplomele acordate concurenţilor, toţi copii au avut parte de un cadou surpriză.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente
Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare