Noțiune de căutare

Concurs de desen A 9-a Ediție a Cupei de Fotbal

30.05.2017 | Brasov

Cupa Schaeffler la Fotbal, una dintre cele mai așteptate competiții interne, a angrenat în joc, pe parcursul a cinci săptămâni, 16 echipe de jucători. Drumul către marea finală, care a avut loc în 28 mai, a presupus implicare 100%, efort maxim și pasiune adevărată din partea tuturor participanților.

Sistemul de joc al competiției a fost similar celorlalte ediții: fiecare segment și departament și-a putut înscrie echipa de maxim 12 jucători (activi + rezerve) în competiție, iar meciurile s-au disputat în formație de 7 contra 7 (6 jucători + 1 portar), urmând graficul clasic de grupe, sferturi, semifinale și finale. In fiecare an s-a organizat un meci intre reprezentanți ai conducerii.

Un element important al acestei competiții este faptul că din 2014 a fost organizat și meciul feminin care s-a bucurat de o mare popularitate în rândul doamnelor și domnișoarelor din companie.

Ziua marii finale a fost un eveniment în adevăratul sens al cuvântului, bucurându-se de o audiență mare din partea suporterilor. Angajați Schaeffler România, prieteni și membri de familie au venit să fie alături de cei de pe teren și să urmărească cele mai așteptate meciuri ale cupei: Meciul Marilor Orgolii, Meciul Feminin și Meciurile din Finala Mare și Finala Mică.

Despre ce a însemnat acest eveniment din punct de vedere planificare și implementare, ne va vorbi în cele ce urmează dl. Marius Alecu, organizatorul și inițiatorul Cupei Schaeffler la Fotbal:

„Astăzi, după 9 ediții este vorba de ceva mult mai profund: de competitivitate, de aplicare a conceptului „mens sana in corpore sano”. Cupa Schaeffler la fotbal dezvoltă comportamente, atitudini, caractere, nu doar în cazul meu, implicat ca și organizator, dar și în cazul tuturor colegilor fotbaliști a susținătorilor lor din organizație și din afara acesteia”.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare