Noțiune de căutare

Schaeffler România aniversează 14 ani de activitate

Pressrelease Stage Image
Felicitare aniversară

08.10.2018 | Brasov

Schaeffler România a aniversat alături de angajații companiei 14 de ani de activitate continuă și plină de realizări frumoase. Evenimentul, dedicate in special angajaților, a avut loc în data de 08 octombrie și a inclus mai multe puncte pe agendă, menite să aducă recunoștință și apreciere celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea companiei prin energia, profesionalismul și sufletul pe care le-au investit.

Deși structura evenimentului este deja bine cunoscută angajaților companiei, totuși, în acest an, aceștia au avut parte de câteva surprize plăcute. În primul rând, cadoul aniversar a ”îmbrăcat” o formă nouă, continuându-se astfel inițiativa de a trece de la tricourile pe culori și pe vechime, la niște cadouri diferite, cuprinzând două obiecte utile și în trend. Un alt moment deosebit a fost pregătit în cantina companiei, unde personalul specializat a delectat angajații cu preparate absolut delicioase, cu o servire ireproșabilă și cu puncte ”surpriză” de degustare. Antreul cu parmezan și aceto balsamico, struguri și măsline aromatizate, meniul special de la ”Front Cooking”, cuprinzând file de biban alla pugliese, paste cu ragu de caracatiță, tagliata al chef și multe altele, alături de garniturile speciale au fost extrem de apreciate. Prăjitura aniversară a completat perfect meniul, aducând plus valoare evenimentului.

Poza de grup, realizată cu o dronă, cât și filmulețul în imagini cu cele mai reprezentative evenimente, acțiuni și rezultate, au devenit tradiție în cadrul aniversărilor de fabrică, astfel că nu au lipsit nici în 2018 din agenda evenimentului.

Atmosfera de sărbătoare, sentimentul de a fi împreună și de a fi contribuit cu toții la ceea ce reprezintă astăzi Schaeffler România, au conturat premisele unui eveniment reușit, plin de zâmbete și amintiri frumoase.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente
Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare