Noțiune de căutare

Schaeffler și Flender introduc un sistem de ambalare inovator și ecologic pentru rulmenții de dimensiuni mari

Pressrelease Stage Image
Noua „cutie SMART” (Schaeffler Modular Adaptable Returnable Transport) este un sistem inovator de ambalare reutilizabil pentru rulmenți de dimensiuni mari.

25.03.2021 | Schweinfurt/Brașov

  • Schaeffler și Flender dezvoltă inovatoarea „cutie SMART”, o cutie de transport reutilizabilă pentru rulmenți de dimensiuni mari
  • Designul modular al cutiei asigură o manipulare îmbunătățită și spațiu de stocare redus
  • „Cutia SMART” reprezintă o soluție inovatoare pentru protecția mediului și a climei

Furnizorul auto și de industrie Schaeffler și producătorul de vehicule Flender și-au unit forțele pentru a crea un nou sistem de ambalare reutilizabil, inovator și ecologic.

Așa-numita „cutie SMART” (cutie Schaeffler de transport modulară adaptabilă și returnabilă) înlocuiește cutiile anterioare de transport, de unică folosință, care în prezent este deja utilizată în mai multe locații din sectorul de industrie, pentru rulmenți cu diametrul exterior de pana la 750 mm. Împreună, cele două companii aduc o contribuție semnificativă la conservarea resurselor și evitarea risipei.

La Schaeffler România, „cutii SMART” sunt utilizate ca sisteme care contribuie la o mai bună gestionare a nevoilor logistice, de timp și financiare. Comparativ cu sistemul standard, de obicei de unică folosință, aceste „cutii SMART” sunt fabricate dintr-un material mai rezistent și sunt returnabile, respectiv asigură 5 cicluri de livrare tur-retur. Acestea pot fi utilizate timp de 200 de zile, iar forma mai compactă duce la o scădere a numărului de transporturi necesare, ceea ce rezultă într-o reducere de 50 procente a CO2.

„Subiectul sustenabilității este bine înrădăcinat în ADN-ul Schaeffler de mulți ani și reprezintă una dintre cele patru valori corporative ale noastre. Datorită noului sistem de ambalare, nu numai manipularea cutiilor este îmbunătățită, dar și spațiul de depozitare și costurile sunt reduse semnificativ ”, spune dr. Stefan Spindler, CEO Industrial la Schaeffler. „Numai pentru livrările către Flender, mai mult de 25.000 de cutii de transport de unică folosință ar putea fi înlocuite în fiecare an”.

„Pentru Flender, cooperarea strânsă cu clienții și furnizorii este o parte cheie a realizării neutralității climatice complete. Din acest motiv, este de asemenea important pentru noi să ne concentrăm atenția asupra economiilor potențiale din cadrul lanțului de aprovizionare. Suntem încântați să avem un partener ca Schaeffler, care acționează în această direcție. Odată cu introducerea cutiilor SMART pentru o platformă de cutie de viteze, reducem deja cantitatea de lemn utilizată ca material de ambalare de unică folosință cu peste 100 de tone pe an”, spune Andreas Evertz, CEO al Flender Group.

Design inovator
În timpul dezvoltării noului sistem de ambalare, a fost acordată o importanță considerabilă utilizării acestuia pentru diferite modele de rulmenți. Schaeffler lucrează în prezent la proiectarea cutiei pentru rulmenți cu un diametru exterior de până la 2400 mm. Un sistem de urmărire GPS, care facilitează urmărirea cutiilor în tranzit, este de asemenea testat în prezent. Cutiile sunt uniforme, iar dimensiunea lor este adaptată la dimensiunile unui euro palet, ce permite un total de până la cinci rame ce pot fi stivuite pe palet. Astfel, o unitate completă a noului sistem de ambalare înlocuiește o multitudine de cutii individuale pe mai mulți paleți.

Soluții sustenabile
Spre deosebire de materialele utilizate în cutiile de unică folosință anterioare, noua cutie SMART are ca rezultat reducerea CO2 cu peste 50 procente. Acest calcul include și transportul de returnare al ambalajelor goale. Această reducere a CO2 provine în special din evitarea deșeurilor de lemn rezultate din numărul crescut de cicluri de transport ale noii cutii SMART. Datorită stratului de rășină ce asigură o rezistență la frecare pe ambele părți, cutiile SMART sunt mult mai robuste decât cutiile de transport din lemn nelăcuite.

Pentru Grupul Schaeffler, succesul sustenabil al companiei înseamnă asumarea responsabilității ecologice și sociale - în producție și față de clienții și furnizorii săi. Cu noile cutii SMART, Schaeffler îndeplinește cerințele viitorului și își susține clienții în protecția mediului și a climei.

Informații suplimentare pot fi găsite în noul Raport de sustenabilitate Schaeffler la adresa https://www.schaeffler-sustainability-report.com/2020/

Schaeffler Grup – We pioneer motion
În calitate de furnizor Mondial, lider în sectoarele auto și de industrie, Grupul Schaeffler promovează prin invenții și evoluții remarcabile, de mai bine de 70 de ani domeniile mișcării și cel al mobilității. Cu tehnologii, produse și servicii inovatoare de acționare eficientă din punct de vedere al CO₂, mobilitate electrică, industrie 4.0, digitalizare și energii regenerabile, compania este un partener de încredere pentru a face mișcarea și mobilitatea mai eficiente, inteligente și sustenabile. Compania produce componente și sisteme de înaltă precizie pentru aplicații pentru motoare, transmisie și șasiu, precum și soluții de rulare și rulmenți simpli pentru un număr mare de aplicații industriale. Grupul Schaeffler a generat vânzări de aproximativ 12.6 miliarde EUR în 2020. Cu aproximativ 83.300 de angajați, Schaeffler este una dintre cele mai mari companii de familie din lume. Cu mai mult de 1.900 de cereri de brevet în 2020, Schaeffler este a doua cea mai inovatoare companie din Germania, conform DPMA (Oficiul German de Brevete și Mărci).
Schaeffler România este una dintre locațiile de producție de top ale Grupului Schaeffler. Din 2002 compania produce în România, la Brașov, componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale. Într-una din cele mai mari fabrici din țară, cu aproximativ 5.000 de angajați, Schaeffler România este activă prin producție, dar și prin cercetare-dezvoltare în Engineering Center Schaeffler Romania. Mai mult, compania are o prezență foarte activă în mediul educațional, precum și prin proiecte de implicare socială.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente

Terms of use for Schaeffler press pictures

Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.

We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.

Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.

Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany

presse@schaeffler.com

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare