SERVICE
 

Proba de hill climbing a fost o provocare

 
CONTACT

Ana Bobancu
PR Manager
Schaeffler Romania S.R.L.
Aleea Schaeffler nr.3
507055 Cristian/Braşov
România

Tel.  +40  268 505000
Ana Bobancu

2017-09-11 | Brasov

UnDA Verde pentru bicicletă!

Schaeffler BikeSunday


În data de 10 septembrie 2017, cu mic cu mare, cu biciclete și trotinete, angajații Schaeffler împreună cu familiile și prietenii au ales să își o petreacă duminică activă. Deşi prognoza meteo se anunța nefavorabilă, ploile făcându-și simțită prezența pe tot parcursul săptămânii, participanții au avut parte de o zi mai mult decât însorită.

Astfel, angajații Schaeffler au putut să își demonstreze talentul, curajul sau spiritul de echipă participând la cele 5 competiţii pregătite de către organizatori: Cross-Country, Îndemnare, Sprint Viteză, Obstacole şi Urcare Deal. Toate probele de concurs, cu excepția Cross-Country şi Urcare Deal, s-au desfăşurat în parcarea asfaltată din fața companiei, cele din urmă fiind amenajate pe un traseu special marcat pe Dealul Măguricii, aflat tot în vecinătatea companiei.

Pe lângă probele de concurs, participanţii au putut testa bicicleta electronică (Ebike), iar copii au avut parte de o serie de activități distractive: face-painting, hula hoops, obstacole, desene pe asfalt. A urmat apoi turul de familie, care s-a desfășurat pe un traseu echilibrat de aproximativ 8 kilometri, până la liziera pădurii. Ziua s-a încheiat cu o bine-meritată masă la cantina companiei unde participanţii la eveniment au avut parte de un meniu special pregătit cu ocazia acestui eveniment

La final, câștigătorii au fost premiați cu vouchere cadou dar și cu premii surpriză pentru cele mai bune rezultate obţinute în cadrul competiţiilor. Pe lângă premiile şi diplomele acordate concurenţilor, toţi copii au avut parte de un cadou surpriză.

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Sunt de acord