SERVICE
 
 
CONTACT

Ana Bobancu
PR Manager
Schaeffler Romania S.R.L.
Aleea Schaeffler nr.3
507055 Cristian/Braşov
România

Tel.  +40  268 505000
Ana Bobancu

2017-11-09 | Brasov

Trimestrul al treilea a înregistrat rezultate solide în anul 2017 pentru Schaeffler


• Creştere a veniturilor de 7,4% în trimestrul 3 faţă de anul precedent pe baza unui curs de schimb valutar constant

• Marja operaţională (EBIT) a revenit la 12,1 % în trimestrul 3 (trimestrul precedent: 9,9 %)

• Flux financiar liber de disponibilităţi (free cash flow) în valoare de 333 milioane euro în trimestrul 3

• Câştigul net a înregistrat o creştere de 18% după primele 9 luni comparativ cu anul trecut

• Orientare confirmată pentru tot anul 2017

HERZOGENAURACH, 8 noiembrie 2017. Schaeffler, în calitate de furnizor global de componente pentru automobile și industrie, a înregistrat o creștere pozitivă a veniturilor și câștigurilor datorită unui al treilea trimestru solid al anului 2017. Veniturile au crescut în primele nouă luni ale anului la aproximativ 10,5 miliarde EUR (anul precedent: aproximativ 10,0 miliarde EUR), ceea ce reprezintă o creștere de 5,0% în condițiile unui curs de schimb valutar constant. Momentul de creștere a fost înregistrat în trimestrul 3 al anului 2017. După două trimestre relativ slabe, creșterea în condiții de curs de schimb valutar constant în trimestrul 3 a fost de 7,4 % (față de 2,2 % în trimestrul precedent). Ca urmare a scăderii semnificative a marjei în trimestrul al doilea cu 9,9%, marja operaţională EBIT în trimestrul 3 înainte de articolele speciale a fost de 12,1%, ceea ce se apropie de valoarea din primul trimestru de 12,2%. Marja operaţională EBIT înainte de articolele speciale pentru primele nouă luni a fost de 11,4% (în anul precedent a fost de 12,8%). În plus, o îmbunătățire considerabilă a rezultatului financiar a sporit venitul net pentru primele nouă luni cu 18%, până la 791 milioane EUR (anul precedent: 672 milioane EUR).

Creșterea veniturilor diviziei Automotive în trimestrul 3 al anului 2017 s-a ridicat la 6,9 % în condiții de curs de schimb valutar constant (în anul precedent 5,1%), determinând o rată de creștere constantă a schimbului valutar în primele nouă luni ale anului 2017 de până la 5,1 %. Astfel, activitatea diviziei Automotive s-a dezvoltat mai rapid decât volumele mondiale de producție pentru autoturisme și vehicule utilitare ușoare, atât în trimestrul 3, cât și în primele nouă luni. Această extindere a fost în mare măsură determinată de activitatea OEM (producţie de echipamente originale) din regiunea Greater China (China continentală, Macao, Hong-Kong, Taiwan), în creștere cu 26,3%.

Divizia Industrie și-a continuat tendința de creștere în trimestrul 3 al anului 2017, cu o creștere a veniturilor în condiții de curs de schimb valutar constant de 9,2% (anul precedent minus 6,2%). Venitul a crescut cu 4,6 % în condiții de curs de schimb valutar constant în primele nouă luni ale anului 2017. Această tendință favorabilă a veniturilor a fost susținută de toate cele 8 sectoare în trimestrul 3.

Tendințele veniturilor diferă în cele patru regiuni ale Grupului Schaeffler. În timp ce veniturile din regiunea Europei au fost aproape egale faţă de anul anterior (+0,4%, +0,2% în condiții de curs de schimb valutar constant), veniturile din regiunea Americii au crescut cu 5,0% (+3,8% în condiții de curs de schimb valutar constant). Veniturile din regiunea Greater China au crescut cu 21,3% (+ 24,7% în condiții de curs de schimb valutar constant) în primele nouă luni, ambele divizii generând rate de creștere de două cifre. Regiunea Asia/Pacific a generat o creștere a veniturilor de 6,9 % (+6,2 % în condiții de curs de schimb valutar constant), cu sprijinul ambelor divizii.

Grupul Schaeffler a generat o marjă operaţională EBIT în trimestrul 3 în valoare de 416 milioane EUR, ajungând la nivelul anului precedent cu 417 milioane EUR. Astfel, impactul câştigurilor negative temporare cu care s-a confruntat divizia Automotive în trimestrul anterior a fost în mare parte recuperat. Pentru primele nouă luni, acest lucru a avut ca rezultat o marjă EBIT înainte de efectele unice în valoare de 1.196 milioane EUR (anul precedent: 1.276 milioane EUR).

Rezultatul financiar al companiei s-a îmbunătățit, în aceeași perioadă, la minus 104 milioane EUR comparativ cu minus 320 milioane EUR în anul anterior - determinat în principal de costuri mai mici ale dobânzii aplicate datoriei financiare - rezultând un venit net de 791 de milioane EUR după nouă luni (anul precedent: 672 milioane EUR). Profitul pe acțiune a crescut în primele nouă luni cu 17%, având o valoare totală de 1,19 EUR (anul anterior: 1,02 EUR).

În trimestrul 3 al anului 2017, fluxul financiar liber de disponibilităţi (free cash flow) al Grupului Schaeffler a generat 333 milioane EUR (anul anterior: 263 milioane EUR). Acest lucru conduce la un flux financiar liber de disponibilităţi în primele nouă luni în valoare de 244 milioane EUR (anul anterior: 479 milioane EUR). Cheltuielile de capital pentru primele nouă luni au fost de 873 milioane EUR (anul precedent: 829 milioane EUR), rezultând un raport de capital (cheltuieli de capital în raport cu veniturile consolidate) de 8,3% (anul precedent: 8,3%). Numărul angajaților a crescut cu 3,1%, până la aproximativ 89.400 (anul precedent: aproximativ 86.700).

Compania a confirmat orientările pentru întregul an 2017. Grupul Schaeffler anticipează o creștere a veniturilor de 4 până la 5 procente în condiții de curs de schimb valutar constant, o marjă EBIT de 11 până la 12 procente înainte de articolele speciale și un flux financiar liber de disponibilităţi de aproximativ 500 de milioane de euro înainte de creşterea externă.

„În urma unui trimestru 2 mai dificil, activitatea şi profiturile noastre s-au stabilizat considerabil în trimestrul 3. În același timp, am reușit să ne îmbunătățim în mod clar fluxul financiar liber de disponibilităţi. Suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele anuale pentru anul 2017, după cum au fost ajustate în luna iunie”, a declarat miercuri Klaus Rosenfeld, director general executiv al Schaeffler AG, în cursul prezentării rezultatelor pentru primele nouă luni ale anului 2017.

Declarații anticipative și prognoze

În cazul anumitor declarații din acest comunicat de presă, este vorba despre declarații anticipative. Acestea sunt, prin natura lor, asociate cu o serie de riscuri, incertitudini și supoziții, care pot avea drept consecință faptul că rezultatele sau evoluțiile efective diferă, în unele aspecte importante, față de rezultatele sau evoluțiile indicate în declarații sau implicite. Aceste riscuri, incertitudini și supoziții pot avea un efect negativ asupra rezultatului și consecințelor financiare ale planurilor și evoluțiilor descrise în acest document. Nu există nici o obligație, de nici un fel, de a actualiza sau schimba declarațiile anticipative pe baza unor noi informații, a unor evoluții viitoare, sau din alte motive. Destinatarii acestui comunicat de presă nu trebuie să aibă o încredere disproporționată în declarațiile anticipative, care reflectă exclusiv starea de lucruri de la data acestui comunicat de presă. Declarațiile conținute în acest comunicat de presă privind tendințele sau evoluțiile din trecut nu trebuie să fie considerate declarații potrivit cărora aceste tendințe și evoluții se continuă în viitor. Mesajele de avertizare de mai sus trebuie privite în legătură cu declarațiile anticipative ulterioare, orale sau scrise, ale Schaeffler sau ale unor persoane care acționează în numele său.

Raportul provizoriu integral din data de 30 septembrie 2017 poate fi descărcat la adresa:

www.schaeffler.com/de/ir

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Sunt de acord