SERVICE
 
 
 
CONTACT

Schaeffler Romania

Tel.  +40  268 505000
Fax  +40  268 505484

Web

2018-03-01 | Brasov

Campanie Caritabilă la Schaeffler România

Angajații Schaeffler fac donații – Dă Viață Cărții Tale


Interesul angajaților Schaeffler România crește în mod semnificativ cu fiecare campanie pe care o organizăm, ceea ce dovedește în mod clar faptul că implicarea și voluntariatul sunt mai mult decât simple activități: ele reprezintă un job al sufletului, care implică dăruire, responsabilitate, spirit civic, altruism.

Astfel, la începutul anului 2018, ne-am unit forțele cu Asociația Tot Mai Verde Brașov și am decis să ne implicăm activ în direcția de protecție a mediului. De această dată, angajații Schaeffler au putut dona cărțile de care nu mai aveau trebuință (noi sau vechi).

Un număr de peste 700 de cărți au fost donate de către angajații noștri: ghiduri practice, dicționare, cărți noi sau mai vechi atât pentru copii cât și pentru adulți, din literatura română și universală au fost depozitate în zonele special pregătite. Cărțile adunate au fost preluate de către voluntarii Asociației Tot Mai Verde Brașov, au fost sortate și ulterior oferite celor 35 de biblioteci înscrise in acest program.

Mulțumim angajaților și voluntarilor noștri pentru implicare, deoarece “gândul potrivit, plus oamenii potriviți în mediul propice, la momentul cheie, pentru motivele adecvate, produc întotdeauna rezultatele cele mai bune“, pentru că, până la urmă, noi suntem cei care “sfințim” locul, nu-i așa?

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Sunt de acord