Noțiune de căutare

Pentru al IV-lea an consecutiv Schaeffler România face din nou „Școala Altfel”!

13.04.2015 | Brasov

Schaeffler România face ”Școala Altfel”, pentru al IV-lea an consecutiv. "Școala Altfel" este un program educativ dedicat activităţilor extra-curriculare şi extraşcolare. Scopul programului este implicarea şi stimularea participării elevilor la activităţi diverse prin care să fie puse în valoare aptitudinile, talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii. E săptămâna în care ora de curs nu înseamnă patru pereți, o tablă, un profesor. E săptămâna în care băncile vor duce lipsa elevilor, formatul claselor preschimbându-se în parcuri, muzee, săli de cinema, teatre, terenuri de sport sau chiar într-o vizită la Schaeffler România.

În 2015, Schaeffler România și-a deschis porțile pentru un grup record de vizitatori: aproximativ 700 de elevi și cadre didactice. Echipa Schaeffler România s-a putut mândri cu felul în care s-a prezentat, a interacţionat cu tinerii vizitatori şi cu impresiile pe care le-a lăsat acestora.

În săptămâna ”Să știi mai multe, să fii mai bun” (06-09 aprilie), vizitele au urmat un program elaborat până în cel mai mic detaliu şi gândit în aşa fel încât elevii să plece de la Schaeffler România cu o viziune de ansamblu a ceea ce înseamnă o fabrică de producţie modernă. De la prezentările despre companie, susţinute de directori, instructaj de siguranţă, vizită în producţie, Centru de Formare sau Engineering Center, incluzând masa de prânz, copiii au avut ocazia să vadă şi să se implice activ prin activităţile pregătite pentru ei, precum asamblarea unui rulment, realizarea de moriști sau poansonarea unor bănuți. La finalul vizitei echipa Schaeffler România a avut ocazia să afle de la ei ce i-a impresionat şi să le verifice cunoştinţele proaspăt dobândite:

  • "Mie mi-a plăcut rulmentul de 700 de piese. Nu mi-a plăcut căldura puternică de la hala 5. Eu îmi doresc să mai vin." (elev, clasa a III-a)
  • "A fost o vizită interesantă, am rămas impresionată de numărul mare al angajaților și de standardul de calitate crescută a produselor. Am văzut o mulțime de lucruri noi, pe care le-am văzut doar la televizor și care mi s-au părut fascinante.” (elev, clasa a XII-a)
  • "Atât ca angajat al acestei firme, cât și ca mama al unuia dintre copii, vreau să vă spun că am văzut pe chipul lor numai bucurie, au fost foarte încântați de ceea ce au văzut." (părinte și angajat Schaeffler)

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente

Terms of use for Schaeffler press pictures

Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.

We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.

Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.

Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany

presse@schaeffler.com

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare