Poveşti de succes
Ceauşel Petru
- Data naşterii: 31.07.1981
- Data angajării: 17.04.2006
- Post iniţial: Maşinist maşini mobile de transport (stivuitorist)
- Post actual: Trainer optimizare procese (MOVE Trainer)
Debutul la Schaeffler România a fost în urmă cu aproximativ 7 ani, ca maşinist maşini mobile de transport în Departamentul Logistică.
De ce Schaeffler? Am simţit nevoia de a lucra şi de a face parte dintr-o companie multinaţională.
Datorită implicării şi a dorinţei de cunoaştere, după un an de la angajare am avansat la postul de gestionar, apoi Şef Birou Depozite, iar după 4 ani de Schaeffler am ajuns Şef Birou Logistică, având în subordine 17 stivuitorişti şi ocupându-mă de mentenanţa stivuitoarelor din Departamentul Logistică. După 5 ani şi jumătate în Departamentul Logistică am simţit nevoia de schimbare şi m-am transferat în segment productiv, respectiv Segmentul F-RSTO pe postul de Shop Floor Controller.
Implicarea şi rezultatele diferite faţă de ceea ce făceam înainte m-au dus la avansarea pe postul de MOVE Trainer în acest segment. Oportunitatea de a cunoaşte cât mai bine producţia si de a îmbunătăţi şi uşura “treaba operatorilor” cu ajutorul rezultatelor din urma Workshop-urilor, s-au revăzut şi în urma rezultatelor de la MOVE Review.
Descriere Schaeffler România: "Prelucrarea şi producerea doar a ceea ce are nevoie (şi plăteşte) clientul cu adevărat, cât mai eficient posibil".
Duca Raluca Bogdana
- Data naşterii: 26.08.1981
- Data angajării: 09.03.2006
- Post iniţial: Referent CSC (Corporate Service Center)
- Post actual: Specialist procese şi date
Având dorinţa de a mă angaja la o companie orientată spre viitor, care pune accent pe calitate şi profesionalism, care investeşte în mod continuu în dezvoltarea profesională a personalului şi foloseşte cele mai noi tehnologii, ca Schaeffler România, în februarie 2006, după ce m-am întors de la studii, am depus un CV la poarta companiei.
Am fost angajată în cadrul departamentului Stammdaten (baze de date), iniţial pe postul de referent date, iar mai apoi specialist CSC, ocupând în acelaşi timp şi funcţia de team-leader al echipei de proiecte. Indiferent dacă am fost presată de timp în cadrul proiectelor dezvoltate, am avut obligaţia de a asigura calitatea datelor furnizate. Evitarea greşelilor, respectarea termenelor, estimarea şi respectarea costurilor estimate reprezintă ghidul personal în atingerea ţelului de a obţine satisfacţia clienţilor noştri pentru a-i putea ajuta să „pună lumea în mişcare”.
Experienţa acumulată în fabrici partenere din ţări precum Mexic, Ungaria, Brazilia, unde a trebuit să planific şi să coordonez proiecte de rollout, precum şi şcolarizările susţinute, care mi-au testat mereu puterile şi mi-au dat încredere în forţele proprii, mă face să fiu mândră de compania în care activez de 7 ani.
Având în vedere că fac parte dintr-un departament suport, care ocupă un loc important în cadrul companiei, indiferent dacă participăm la proiecte locale sau globale, în care oferim training-uri în vederea întreţinerii bazei de date din SAP, este importantă calitatea muncii depusă, cunoştinţele acumulate şi lucrul în echipă, pentru a garanta succesul. Astfel, responsabilitatea fiecăruia dintre noi este foarte mare şi are scopul de a asigura un impact pozitiv asupra întregului departament şi implicit de a contribui la dezvoltarea acestei companii.
Şcolarizările şi cursurile oferite, posibilităţile de a acumula experienţă în fabrici din întreg concernul, locuri de muncă atractive, creativitate, rapiditate şi o înaltă dedicaţie personală pentru performanţa angajaţilor acordă companiei un avantaj de neegalat tuturor celor interesaţi de Schaeffler România.
Accesează pagina globală CareerXperience
Aici te așteaptă un mediu virtual interactiv, unde vei descoperi informații despre mediul global de lucru din Grupul Schaeffler, precum și roluri interesante, disponibile în diverse regiuni. De asemenea, o selecție dintre pozițiile deschise la Schaeffler România este inclusă ocazional pe pagină.