Noțiune de căutare

34 absolvenți angajaţi la Schaeffler România A treia generație de absolvenți ai Școlii Profesionale Germane Kronstadt

05.08.2016 | Brasov

Una dintre cele mai notabile realizări ale sistemului național de educație este înființarea, la Brașov, a Școlii Profesionale Germane Kronstadt (SPGK), instituție ce devine, pe zi ce trece, un punct de reper pentru ceea ce înseamnă procesul de relansare a învățământului profesional şi tehnic. În anul școlar 2015-2016 numărul elevilor a crescut cu 34% (479 de elevi) față de anul anterior. Pentru anul școlar 2016/2017, cu sprijinul direct al firmelor partenere şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov s-a realizat admiterea unei noi generații, astfel încât, până în prezent, școala are în total 704 elevi.

În data de 3 august 2016, o nouă generație de absolvenți, au părăsit băncile Școlii Profesionale Germane Kronstadt. În cadrul festivității de absolvire elevii au primit certificatul de competente profesionale şi au fost declarați absolvenți ai SPGK, în prezența părinților, cadrelor didactice, conducerii companiilor partenere şi a autorităţilor care susţin acest proiect. Astfel, le-au fost alături reprezentanții Ministerului Educației şi Cercetării, Inspectoratul Școlar, Primăriei, Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu, Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germană, a Universității „Transilvania” şi, nu în ultimul rând, ai sponsorilor.

Pentru 34 dintre absolvenţi, Schaeffler România a oferit oportunitatea angajării imediat după finalizarea studiilor. De-a lungul perioadei de școlarizare, tinerii s-au pregătit în Centrul de Formare Profesională al companiei, pentru următoarele specializări: electromecanic utilaje și instalații industriale (4 persoane), operator CNC (23 persoane) și sculer matrițer (7 persoane). Bineînțeles că dezvoltarea acestora nu se va opri însă aici. Absolvenții vor continua să se specializeze şi să se perfecționeze în meseria pe care au învățat-o.

Atât primele două generații de absolvenți, actualmente angajați ai companiilor implicate în proiectul SPGK, cât şi proaspeții absolvenți angajați, sunt dovada grăitoare că sistemul de învățământ profesional, aplicat cu seriozitate, la standarde înalte, este o soluție care garantează tinerelor generații o educație solidă şi un viitor sigur.

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente

Terms of use for Schaeffler press pictures

Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.

We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.

Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.

Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany

presse@schaeffler.com

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare