Noțiune de căutare

Noua unitate pentru mobilitate electrică: „4in1 e-axle” de la Schaeffler

Pressrelease Stage Image
Dezvoltarea de sistem pentru „4in1 e-axle”.

20.06.2022 | Brasov

  • Confort și autonomie sportită datorită managementului termic inovator
  • Randament crescut datorată unui sistem complet care cuprinde motorul electric, transmisia, electronica de înaltă putere și managementul termic
  • Un număr crescut de variante datorită noilor punți motoare electrice pentru camionete
  • Matthias Zink, CEO Automotive Technologies: “Punțile motoare electrice sunt un element cheie al strategiei de mobilitate electrică Schaeffler.”

Schaeffler se concentrează pe mobilitatea electrică. Compania demonstrează acest lucru prin lansarea simultană a mai multor punți motoare electrice noi. „Punțile motoare electrice sunt un element cheie al strategiei noastre de dezvoltare a mobilității electrice”, spune Matthias Zink, CEO Automotive Technologies la Schaeffler AG. Până acum, au fost asamblate într-o singură unitate compactă până la trei componente de antrenare. Cu așa-numita „4in1 e-axle” (punte motoare electrică 4-în-1), Schaeffler face acum un pas înainte prin integrarea sistemului de management termic în punea motoare de tracțiune, precum și a motorului electric, dar și a electronicii de înaltă putere. Acest lucru face ca puntea motoare de tracțiune să fie mai compactă și mai ușoară, dar și să asigure un confort sporit. De asemenea, un sistem de management termic deosebit de eficient asigură faptul că o mașină se va deplasa mai mulți kilometri cu o singură încărcare a bateriei, care se va și încărca mai repede. O altă inovație o reprezintă punțile motoare electrice pentru camionete. În viitor, Schaeffler va furniza punți motoare producătorilor de automobile, în special celor din America de Nord.

Factorul de eficiență a managementului termic
Căldura este o resursă rară și valoroasă în mașinile electrice. Spre exemplu, acestea nu beneficiază de căldura reziduală a motoarelor cu ardere internă pentru încălzirea interiorului autovehiculului. În plus, în special la temperaturi exterioare foarte ridicate sau foarte scăzute, autonomia și capacitatea de încărcare rapidă depind esențial de faptul, dacă, de exemplu, bateria poate fi ținută într-un interval de temperatură potrivită. „Sistemul de management termic are o influență semnificativă asupra randamentului și a confortului vehiculului”, spune Dr. Jochen Schröder, șeful diviziei de afaceri E-Mobility la Schaeffler. Prin urmare, compania oferă deja sisteme de management termic pentru toate tipurile de sisteme de propulsie ale vehiculelor și continuă să le dezvolte în mod constant. O nouă abordare este combinarea componentelor de antrenare ale unei punți motoare electrice convenționale cu sistemul de management termic, care a fost un modul independent în majoritatea cazurilor până în prezent. „Acest lucru creează un sistem complet foarte integrat și compact, care necesită mult mai puțin spațiu decât soluțiile neintegrate actuale”, spune Schröder. În plus, se pierde mai puțină energie sub formă de căldură, deoarece pot fi eliminate furtunurile și cablurile inutile. „Pe lângă designul compact, cel mai mare avantaj al sistemului „4in1 e-axle” este interacțiunea optimizată a subsistemelor individuale”, spune Schröder. Acest lucru se datorează faptului că experții Schaeffler iau în considerare întotdeauna comportamentul termic al componentelor individuale de transmisie, cum ar fi motorul electric sau electronica de înaltă putere, precum și cea mai eficientă și cuprinzătoare gestionare termică a întregului vehicul. De exemplu, un sistem de control inteligent asigură că excesul de căldură este disipat eficient din motorul electric și utilizat în interiorul vehiculului. Temperatura bateriei este, de asemenea, reglată în așa fel încât mașina să poată călători pe o distanță și mai mare cu o singură încărcare a bateriei, dar și să se încarce mai repede.

Beneficii suplimentare de eficiență sunt realizate prin introducerea unei noi pompe de căldură, care funcționează cu agentul frigorific natural - dioxidul de carbon. Nu numai că dioxidul de carbon are un impact mai mic asupra mediului decât agentul frigorific convențional, dar are și caracteristici fizice care permit încălzirea și răcirea mai eficientă a vehiculelor. „Prin puntea motoare electrică „4in1 e-axle” putem atinge un nivel de eficiență și mai ridicat al întregului sistem”, spune Schröder. Un nivel de eficiență de până la 96 la sută este posibil într-un sistem proiectat optim. Fiecare punct procentual suplimentar se traduce într-o autonomie crescută.

Motoarele electrice – de la componente individuale la sistemul complet
Cu „4in1 e-axle”, Schaeffler dezvoltă cel mai cuprinzător sistem de propulsie pentru mașinile electrice de până acum. „Astfel de sisteme complete și integrate sunt atractive atât pentru producătorii de automobile consacrați, cât și pentru viitorii producători ce pot apărea pe piață”, spune Schröder. Acest lucru permite o reducere a timpului de asamblare, dar și a costurilor pentru dezvoltarea întregii unități de propulsie. Cu toate acestea, compania va continua să ofere clienților săi componente și subsisteme individuale pentru propulsiile electrice și hibride, cum ar fi motoare electrice, transmisii, rulmenți și sistemul de management termic. Gama include, de asemenea, combinația a două sau trei componente de antrenare. Prin urmare, Schaeffler deschide o piață deosebit de mare, mai ales că, în viitor, punțile motoare electrice vor fi utilizate în vehicule, începând de la autoturisme până la vehicule comerciale ușoare – cu antrenare pur electrică și unități de antrenare pe bază de celule de combustibil. Acest lucru s-ar extinde și la punți motoare și componente electrice personalizate pentru electrificarea vehiculelor comerciale și a autovehiculelor de mare tonaj.

Pentru electrificarea camionetelor de dimensiuni medii, în special pentru piața nord-americană, Schaeffler dezvoltă și va produce o punte motoare de tracțiune electrică. În aceasta, motorul electric, transmisia, electronica de putere și întreaga punte din spate sunt conectate între ele și furnizate clientului ca o unitate gata de montat. Punți ca acestea au mai mult de doi metri lățime. Schaeffler are deja asigurate primele comenzi de punți motoare electrice de la producătorii de automobile. Prin urmare, compania intră într-un nou segment de piață pentru punțile motoare de tracțiune electrică.

Rețea globală de producție
Schaeffler produce componente pentru punțile motoare electrice în mai multe locații din întreaga lume. În septembrie 2021, producția a început la fabrica din Szombathely, Ungaria. Această locație de producție este prima fabrică specializată exclusiv pe mobilitate electrică a Grupului Schaeffler, dar și noul său centru de dezvoltare și producție pentru fabricarea de componente și sisteme pentru grupuri motopropulsoare electrificate. În plus, componente pentru mobilitate electrică și transmisii electrice integrate pe punți motoare sunt fabricate în Taicang, China. O altă unitate de producție este în prezent înființată în Wooster, SUA, unde modulele hibride sunt deja fabricate. Iar noua fabrică globală de motoare electrice este acum construită în Bühl, sediul diviziei Automotive a Schaeffler.

Compania își folosește punctele forte speciale în producția de punți motoare electrice: Schaeffler este bine specializată, de la producția de componente individuale până la metode de producție de înaltă precizie, cum ar fi, de exemplu, ștanțarea laminatelor individuale ale statorului pentru motoare electrice și înfășurarea rotoarelor folosind inovatoarea înfășurarea ondulată. Prin utilizarea lor, se pot realiza îmbunătățiri la nivelul componentelor individuale, care împreună au ca rezultat un sistem complet mai eficient. În plus, compania își folosește nivelul înalt de excelență în producție pentru a aduce pe piață rapid unități electrice ce se vor produce în volume mari.

Puteți găsi o fotografie de presă a lui Matthias Zink aici:
www.schaeffler.com/en/executive-board

Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România

Medii aferente

Terms of use for Schaeffler press pictures

Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.

We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.

Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.

Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany

presse@schaeffler.com

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare