Noțiune de căutare

Schaeffler România prezintă laboratoarele care testează tehnologiile viitorului

Laboratoarele Schaeffler din România acoperă cinci domenii principale, fiecare susținând etape specifice ale evaluării și dezvoltării produselor.
Laboratoarele Schaeffler din România acoperă cinci domenii principale, fiecare susținând etape specifice ale evaluării și dezvoltării produselor.

20.10.2026 | Romania

  • Laboratoarele din Timișoara, Iași și Brașov susțin activități de testare, măsurare, analiză și validare
  • Cele cinci domenii de expertiză includ testarea fiabilității, compatibilitatea electromagnetică, validarea produselor, măsurătorile geometrice și analiza materialelor
  • O nouă secțiune pe website-ul Schaeffler prezintă facilitățile și capabilitățile disponibile în România

În spatele fiecărui automobil modern, al unui sistem de mobilitate electrică sau al unei componente industriale de înaltă performanță se află procese de testare, măsurare și analiză. Acestea ajută la evaluarea comportamentului produselor, la identificarea unor potențiale vulnerabilități și la verificarea îndeplinirii cerințelor tehnice.

De la testarea fiabilității și compatibilității electromagnetice până la măsurători de precizie și analiza materialelor, laboratoarele Schaeffler din România oferă capabilități specializate pentru evaluarea produselor și tehnologiilor.

„Inovația are nevoie de dovezi. Înainte ca un produs să ajungă pe piață, trebuie să demonstrăm că îndeplinește cerințele de performanță, siguranță și fiabilitate. Laboratoarele Schaeffler oferă infrastructura și expertiza necesare pentru această etapă esențială a dezvoltării”, spune Liviu Olar, Manager Testare și Validare Romania

Capabilități specializate, într-un singur portofoliu

Laboratoarele Schaeffler din România acoperă cinci domenii principale, fiecare susținând etape specifice ale evaluării și dezvoltării produselor.

Testarea fiabilității – Timișoara și Iași

Testele de mediu și solicitările mecanice permit evaluarea comportamentului produselor în condiții controlate. Portofoliul include încercări privind temperatura, umiditatea, coroziunea, vibrațiile, șocurile mecanice și etanșeitatea. Laboratoarele de fiabilitate din Timișoara și Iași sunt acreditate conform ISO/IEC 17025.

Compatibilitate electromagnetică (EMC) – Timișoara

Testele EMC evaluează emisiile electromagnetice ale produselor și capacitatea acestora de a funcționa în prezența perturbațiilor electromagnetice. Serviciile includ teste de emisii, imunitate electromagnetică și solicitări electrice specifice aplicațiilor vizate. Laboratorul este acreditat conform ISO/IEC 17025.

Validare de produs – Brașov-Ghimbav

Laboratorul susține activitățile de dezvoltare și validare prin teste care verifică performanțele produselor și contribuie la evaluarea îndeplinirii cerințelor tehnice, inclusiv în etapele de pregătire pentru producția de serie.

Măsurători geometrice – Brașov-Cristian

Măsurătorile de precizie permit verificarea dimensiunilor, toleranțelor și caracteristicilor geometrice ale componentelor la nivel de microni, oferind date necesare evaluării conformității cu specificațiile tehnice.

Analiza materialelor – Brașov-Cristian

Analizele de laborator contribuie la investigarea structurii și compoziției materialelor și la identificarea eventualelor defecte. Echipamentele specializate includ microscopie electronică de baleiaj (SEM), difracție cu raze X (XRD) și tehnici de spectrometrie.

De la concept la produs validat

Pentru ca un produs să poată fi utilizat în condiții reale, acesta trebuie să demonstreze că îndeplinește cerințele de performanță, siguranță și fiabilitate. În laboratoarele Schaeffler, condițiile de utilizare sunt reproduse și, în anumite cazuri, accelerate, pentru a permite evaluarea comportamentului produselor într-un timp mai scurt.

Temperaturile extreme, umiditatea, vibrațiile și solicitările mecanice sau electrice sunt doar câteva dintre condițiile simulate în cadrul proceselor de testare. Rezultatele obținute oferă date precise și trasabile, susținute de acreditările și certificările deținute de laboratoare.

Investiții în tehnologie și competențe

Capabilitățile laboratoarelor sunt rezultatul unor investiții constante în echipamente, infrastructură și dezvoltarea competențelor tehnice. Astăzi, acestea susțin proiecte globale și contribuie la dezvoltarea tehnologiilor pentru mobilitatea viitorului, fiind parte integrantă din ecosistemul internațional de inginerie al Schaeffler.

Prin expertiza dezvoltată în România, compania consolidează rolul țării ca hub de cercetare, dezvoltare, testare și validare, contribuind la realizarea unor produse mai sigure, mai performante și mai durabile.

Descoperă laboratoarele Schaeffler din România

Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra capabilităților disponibile în România, Schaeffler a lansat o secțiune dedicată laboratoarelor pe website-ul companiei. Accesează pagina laboratoarelor pentru a consulta serviciile, domeniile de expertiză și datele de contact: Laboratories Romania | Schaeffler Romania.

Editor: Schaeffler Romania S.R.L.
Țara de emitere: România

Descărcări

Comunicate de presă

Pachet (comunicat de presă + media)

Partajare pagină

Schaeffler aplică cookie-uri pentru asigurarea unei utilizări optime. Prin utilizarea în continuare a acestui website acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informații

Acceptare