Adunarea Generală Anuală Schaeffler alege noi membrii ai Consiliului de Supraveghere și stabilește valoarea dividendului la 0,25-euro pentru o acțiune

25.04.2025 | Brasov
- Toate subiectele de pe agenda de discuții au fost aprobate
- Acțiunile la purtător au fost convertite în acțiuni nominative, iar dividendul a fost stabilit
- Acționarul din cadrul familei și Președintele Consiliului de Supraveghere Georg F. W. Schaeffler le-a mulțumit membrilor ieșiți din Consiliul de Supraveghere și le-a urat bun venit celor trei noi membrii
- În discursul său, CEO-ul organizației Klaus Rosenfeld a explicat parcursul către poziționarea companiei ca lider în domeniul technologiilor pentru mișcare
Herzogenaurach, Germania | Aprilie 24, 2025 | Astăzi, joi, Schaeffler AG a organizat prima Adunare Generală Anuală după fuziunea cu Vitesco Technologies Group AG („Vitesco”). Adunarea Generală Anuală (AGA) a avut loc în format fizic la sediul companiei din Herzogenaurach, iar în cadrul acesteia au participat aproximativ 520 de acționari.
Rata de participare a fost de aproximativ 85 la sută
În momentul adoptării rezoluțiilor, au fost reprezentate aproximativ 801 milioane de acțiuni cu drept de vot, echivalentul a circa 85% din acțiunile emise. Printr-un vot individual, majoritatea acționarilor a adoptat o rezoluție privind aprobarea activităților tuturor membrilor Consiliului de Administrație pentru mandatul lor aferent exercițiului financiar 2024. De asemenea, a fost adoptată o rezoluție de către majoritate pentru aprobarea activităților tuturor membrilor Consiliului de Supraveghere pentru mandatele lor din anul financiar 2024.
Adunarea Generală Anuală a aprobat și toate celelalte puncte de pe ordinea de zi prin vot majoritar. AGA a fost de acord cu propunerea de a plăti un dividend de 0,25 € pe acțiune purtătoare de dividend și de a converti acțiunile la purtător în acțiuni nominative, o practică deja răspândită în afara Germaniei. „Înregistrarea tuturor acționarilor în registrul acțiunilor va facilita în viitor contactul între părți, în special pentru pregătirea adunărilor generale anuale viitoare,” a declarat Georg F. W. Schaeffler, acționar al familiei și Președintele Consiliului de Supraveghere. „Comunicarea transparentă și directă cu acționarii noștri este foarte importantă pentru noi, iar Adunarea Generală Anuală reprezintă o oportunitate valoroasă pentru dialog direct.”
Trei noi membri ai Consiliului de Supraveghere și o flexibilitate crescută datorită noii structuri eșalonate a consiliului
Ca parte a AGA, toți reprezentanții acționarilor din Consiliul de Supraveghere au fost aleși din nou. Această ocazie a fost folosită pentru a introduce tranziția către o structură „eșalonată” a consiliului, ceea ce înseamnă că, în viitor, mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere se vor încheia la momente diferite, consolidând continuitatea personalului și flexibilitatea consiliului.
În cadrul acestei alegeri, trei noi membri s-au alăturat Consiliului de Supraveghere din partea acționarilor: Susanne Heckelsberger, Manfred Eibeck și KR Joachim Hirsch. Alegerea celor trei foști membri ai Consiliului de Supraveghere Vitesco respectă acordul de fuziune încheiat cu Vitesco în noiembrie 2023, ajustând componența Consiliului de Supraveghere conform cerințelor companiei după fuziune.
„Datorită expertizei lor în sectorul auto, noii membri sunt un mare atu pentru Consiliul de Supraveghere al Schaeffler, iar eu aștept cu nerăbdare colaborarea noastră viitoare”, a explicat Georg F. W. Schaeffler. El le-a mulțumit membrilor care părăsesc Consiliul de Supraveghere, Prof. Dr.-Ing. habil Prof. E.h. mult. Dr. h.c. mult. Hans-Jörg Bullinger, Prof. Dr. Bernd Gottschalk și Ulrike Hasbargen, pentru mulți ani de dedicare excepțională: „Prin rolurile lor, au fost esențiali în stabilirea direcției corecte pentru a transforma Schaeffler Group într-o companie lider în tehnologia de mișcare.”
Întâlnirea delegaților pentru alegerea reprezentanților angajaților în Consiliul de Supraveghere al Schaeffler AG a avut loc deja pe 7 aprilie 2025. Ulrich Schoepplein, Grigore Beutura, Lisa Hinrichsen, Volker Robl, Michael Kicker, Antje Mütherig, Dr. Alexander Putz, Horst Ott, Thomas Höhn și Maja Reusch au fost aleși sau realeși în Consiliul de Supraveghere. La sfârșitul Adunării Generale Anuale, Hanna Köhler, Susanne Lau, Jürgen Schenk, Helga Schönhoff și Markus Zirkel au părăsit Consiliul de Supraveghere.
Georg F. W. Schaeffler le-a mulțumit foștilor membri ai Consiliului de Supraveghere pentru contribuția lor valoroasă și constructivă.
Parcursul pentru a deveni compania lider în tehnologia pentru mișcare
În discursul său, Klaus Rosenfeld, CEO al Schaeffler AG, a explicat modul în care compania intenționează să-și atingă viziunea de a deveni lider în tehnologia pentru mișcare, subliniind că structura amplă a Schaeffler, organizată în patru divizii orientate spre produse, o face mai puțin vulnerabilă la fluctuațiile pieței. Acest lucru este deosebit de benefic în climatul actual de piață, marcat de provocări și schimbări rapide.
Schaeffler culege deja beneficiile achiziției Vitesco, permițând companiei să ofere produse și soluții de tip frabricant de echipamente originale (OEM) pentru întreaga gamă de sisteme de propulsie prin diviziile E-Mobility și Powertrain & Chassis – fie pentru motoare cu combustie internă, sisteme hibride sau propulsie electrică. Divizia Vehicle Lifetime Solutions furnizează soluții de reparație, care sunt foarte căutate atunci când volumele de producție auto scad. Între timp, divizia Bearings & Industrial Solutions depășește sectorul auto, acoperind o varietate de industrii și contribuind la diversificarea gamei de produse a companiei.
Bazându-se pe capacitățile sale de inovare și pe competențele de bază, Schaeffler își propune să se extindă în noi domenii de creștere, cum ar fi celulele de baterii, roboții umanoizi și tehnologiile pe bază de hidrogen. „În viitor, vom poziționa Schaeffler să fie și mai centrat pe client și să ne concentrăm și mai mult pe nevoile acestuia. Având la bază expertiza sa tehnologică, Grupul Schaeffler a oferit întotdeauna un portofoliu extins și atractiv de produse și servicii, acum structurat în opt familii de produse. Elementul nostru tehnologic unificator este mișcarea – fundația care face din Schaeffler o companie lider în tehnologia mișcării,” a declarat Klaus Rosenfeld.
Toate documentele detaliate referitoare la Adunarea Generală Anuală 2025 pot fi consultate pe site-ul Schaeffler. Fotografii de la AGA sunt disponibile aici.
Declarații anticipative și proiecții de viitor
Anumite declarații din acest comunicat de presă sunt declarații anticipative. Prin natura lor, declarațiile anticipative implică o serie de riscuri, incertitudini și presupuneri care ar putea determina ca rezultatele sau evenimentele reale să difere semnificativ de cele exprimate sau implicate de aceste declarațiile anticipative. Aceste riscuri, incertitudini și presupuneri ar putea afecta negativ rezultatul și consecințele financiare ale planurilor și evenimentelor descrise aici. Nimeni nu își asumă nicio obligație de a actualiza sau revizui public orice declarație anticipativă, fie ca urmare a unor informații noi, evenimente viitoare sau altfel. Nu ar trebui să acordați o încredere excesivă declarațiilor anticipative care se referă doar la data acestui comunicat de presă. Declarațiile conținute în acest comunicat de presă referitoare la tendințele sau evenimentele trecute nu trebuie considerate ca o reprezentare că astfel de tendințe sau evenimente vor continua în viitor. Declarațiile de avertizare prezentate mai sus trebuie luate în considerare în legătură cu orice declarații anticipative ulterioare, scrise sau orale, pe care Schaeffler sau persoanele care acționează în numele său le pot emite.
Editor: Schaeffler Romania S.R.L.
Țara de emitere: România
Terms of use for Schaeffler press pictures
Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.
We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.
Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.
Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany
Comunicate de presă
Pachet (comunicat de presă + media)