Schaeffler România aniversează 13 ani de activitate
13.10.2017 | Brasov
În fiecare an, pe 8 octombrie, Schaeffler România se bucură să sărbătorească alături de angajați ziua companiei. Având în vedere că în 2017 data de 8 a celei de-a doua luni de toamnă a picat într-o duminică, împlinirea celui de-al 13 lea an de activitate a fost marcată în avans, pe 6 octombrie.
Deși structura evenimentului era deja bine cunoscută angajaților companiei, totuși, în acest an, aceștia au avut parte de câteva surprize plăcute. În primul rând, cadoul aniversar a ”îmbrăcat” o nouă formă și pentru prima oară în ultimii 9 ani, bine-cunoscutele tricouri distribuite pe categorii de vechime, au fost înlocuite cu un cadou special. Un alt moment deosebit a fost pregătit în cantina companiei, unde personalul specializat a delectat angajații cu preparate absolut delicioase, cu o servire ireproșabilă și cu puncte ”surpriză” de degustare. Antreul cu parmezan și aceto balsamico, struguri și măsline aromatizate, meniul special de la ”Front Cooking”, cuprinzând risotto cu fructe de mare, caracatiță cu sos de roșii, tagliata al chef și multe altele, alături de mini-burgerii Black Angus au fost extrem de apreciate. Prăjitura aniversară a completat perfect meniul, aducând plus valoare evenimentului.
Poza de grup, realizată din peste 230 angajați, așezați în forma unui ”13” gigant, cât și filmulețul în imagini cu cele mai reprezentative evenimente, acțiuni și rezultate, au devenit tradiție în cadrul aniversărilor de fabrică, astfel că nu au lipsit nici în 2017 din agenda evenimentului.
Atmosfera de sărbătoare, sentimentul de a fi împreună și de a fi contribuit cu toții la ceea ce reprezintă astăzi Schaeffler România, au conturat premisele unui eveniment reușit, plin de zâmbete și amintiri frumoase.
Editor: Schaeffler Romania
Țara de emitere: România
Terms of use for Schaeffler press pictures
Schaeffler press pictures may only be used for editorial purposes. Unless otherwise stated, all copyrights and rights of use and exploitation are owned by Schaeffler Technologies AG & Co. KG, Herzogenaurach (Germany) or by one of its affiliated companies. The reproduction and publication of Schaeffler press pictures is only permitted if the source is stated as follows: "Image: Schaeffler". The pictures may be used free of charge in such cases. The use of pictures for advertising or other commercial purposes, in particular their disclosure to third parties for commercial purposes, is hereby prohibited. Pictures may only be edited with the approval of Schaeffler.
We kindly request that a specimen copy be sent to us when Schaeffler press pictures are published in printed media (or a digital copy in the case of publication in electronic media). When using Schaeffler press pictures in films, please notify us and state the title of the film.
Use and utilization of Schaeffler press pictures is subject to the substantive laws of Germany without its conflict of law provisions. The place of competent jurisdiction shall be Nuremberg, Germany.
Postal address:
Schaeffler Technologies AG & Co. KG
Corporate Communication
Industriestrasse 1-3
91074 Herzogenaurach
Germany
Comunicate de presă
Pachet (comunicat de presă + media)